„Studiile din domeniu nu au stabilit care este cauza ce determină apariția artrozei, dar se iau în calcul acțiunea mai multor factori: ereditatea, tulburările endocrine, obezitatea și tulbulările de nutriție, suprasolicitarea, slăbirea forței musculare, frigul, umiditatea, profesia, traumatismele sau leziunile de menisc și de ligamente. De cele mai multe ori acești factori de risc sunt prezenți la sportivi, vârstnici și în cazul persoanelor care au profesii solicitante”, spune medicul Tarek Nazer pentru Gândul.
Durerea este primul semn care prevestește această afecțiune, ”’de regulă apare dimineața , după o perioadă de repaus, când articulațiile sunt rigide. În timp evoluează procesul degenerativ, iar mișcarea devine limitată. Orice articulație poate să fie afectată de artroză, dar , de cele mai multe ori, cedează cele mai solicitate : genunchii (gonartroză) , șoldurile (coxartroza), articulațiile degetelor, coloana vertebrală (spondiloza sau spondilartroza) , mai rar pot fi afectate articulațiile umerilor și cotului”, declară ortopedul Nazer pentru Gândul.
Pentru a stabili diagnosticul, medicul va efectua un examen fizic complet prin care va examina articulațiile si va nota istoricul durerilor și al manifestărilor. „Apoi se vor efectua testele de inflamație, proteina C reactivă, viteza de sedimentare și hemograma, completate de examene imagistice (radiografia și rezonanța magnetică”, precizează Tarek Nazer pentru Gândul.
Tratamentul este dat pentru ameliorarea durerii, creșterea mobilității articulațiilor și oprirea evoluției bolii. „Tratamentul în cazurile incipiente poate fi medicamentos pentru a combate durerile și inflamațiile, fizioterapia, kinetoterapia sau infiltrațiile locale.
Tratamentul chirurgical este recomandat doar în cazurile de artroză avansată, când apare invaliditatea sau durerea cronică severă”, mai spune ortopedul Tarek Nazer pentru Gândul.